De când soția mea nu mai e Ana, ci mami, pentru niște fotografii doar cu ea, e nevoie ca tot Universul să conspire. Și în acea după-amiază de la Tuzla chiar așa s-a și întâmplat: Mara nu s-a prins că mașina nu se mai mișcă și și-a văzut de somn în continuare, cu motorul pornit pe fundal. Pe lângă asta, deși nu era ora cea mai potrivită, până ne-am instalat noi, au venit niște nori care să mai tempereze din soare, așa că am avut o lumină perfectă. Am fost amândoi atât de fericiți de minunea ce o trăiam...dar am presimțit că nu ne va ține mult...Pentru că a trecut trenul prin spatele lanului in care noi ne desfășuram și a trezit copilul. Data viitoare, pe lângă pus copilul la somn, instalat echipament, verificat lumini, vom ține cont și de programul CFR.
