Sesiunea foto cu Silvia, Paul și copiii lor a fost pentru mine dovada că Universul ii răsplătește mereu pe cei care nu-și pierd speranța. Spun asta pentru că pe drumul spre ei eram cât pe ce să renunț și nu o dată. Mai întâi a fost traficul de oră de vârf, din care doar cu mare noroc am reușit să scap. Pe urmă, cele câteva picături de ploaie de la plecarea spre parc s-au transformat într-o torențială care nu dădea semne că ar mai face loc soarelui în acea zi. Am ajuns într-un final și mi-am zis că le sunt dator, totuși, să ne vedem la față, să ne cunoaștem și să alegem împreună o altă zi. Când i-am văzut pe copii cât sunt de frumoși, îmi venea să plâng de ciudă că trebuie să anulăm - aveam atâtea cadre și idei în minte. Dar, in timp ce negociam o nouă ocazie de a ne vedea, ne dăm seama că nu mai plouă chiar atât de tare...ba chiar se oprește, și..."Uite, iese soarele!" Am alergat la mașină după echipament și recuzită și ne-am apucat de treabă. Ce a ieșit, sper să vă încânte și pe voi.
Dani a fost plin de energie și între noi s-a creat o legătură instantanee, astfel încât printre cadrele cu el, m-am ales cu câteva îmbrățișări de era să mă dărâme. Noemi era în etapa primilor pași, așa că aparatul nu a stânjenit-o in niciun fel, ba mi-a oferit expresia aceea de concentrare, tipică bebelușului, care parcă rezolvă cine știe ce mister al Universului. Într-un final, Silvia și Paul au fost relaxați, afectuoși unul cu altul în modul cel mai firesc și le mulțumesc în mod special că, de dragul unor amintiri, le-au dat copiilor libertatea de a sări în bălți și a explora prin frunzele ude.
A fost o sesiune foto în urma căreia au rămas niște fotografii de care sunt mândru, dar și o experiență care m-a învățat că atât timp cât ai parte de oameni curajoși și optimiști, pe care nici ploaia nu-i întoarce din drum, niciodată nu e prea târziu ca ziua să fie salvată.
