children
Să fotografiez copii este cea mai grea misiune, dar și cea mai frumoasă.
E greu pentru că întreaga experiență trebuie să fie prilej de bucurie, iar asta nu e posibil decât dacă între mine și ei apare măcar un strop de încredere și se leagă un început de prietenie.
Dar și când sunt primit cu tot cu camera foto în lumea lor, povestea cu care mă întorc de acolo nu are cum să nu emoționeze.
Spre deosebire de adulți, copiii nu pozează, ci sunt pur și simplu, iar asta face ca fotografiile cu ei să fie sincere și frumoase în cel mai autentic mod posibil.